Când comparăm literatura clasică engleză — Shakespeare, Hardy, Brontë — cu marii scriitori din Franța, Germania și Italia — Molière, Hugo, Schiller, Goethe, Dante, Manzoni — se remarcă clar o fascinație comună pentru marile întrebări ale existenței: credință, păcat, adevăr.
Temele explorate de acești titani ai literaturii rămân ancorate în experiențele profunde ale umanității, dar tonul și abordările diferă între spațiile culturale.
Explorarea credinței și a umanității
În Anglia, Shakespeare a cercetat natura umană prin prisma destinului și a deciziilor care adesea transcend moralitatea obișnuită. De la Hamlet la Regele Lear, piesele sale sunt reflectări complexe asupra naturii umane, explorând vinovăția, trădarea și limitele rațiunii.
De partea cealaltă, Goethe și Dante au pătruns în zone mai profund teologice. Divina Comedie este o explorare spirituală a raiului și iadului, o încercare de a cuprinde întreaga viziune cosmică a vieții și a morții.
Cu toate acestea, aceste opere dedicate destinului și soteriologiei nu mai rezonează la fel de puternic astăzi cu cititorul obișnuit. Universitarii studiază cu aviditate aceste texte, dar mulți dintre noi caută să ne vedem reflectate propriile lupte și bucurii în literatură. Aici, Dickens, care l-a urmat pe Brontë, excelează în a surprinde cotidianul, în opoziție cu operele care tratează speculațiile metafizice ale lui Dante sau Goethe.
Vocea femeilor în literatură: o influență reprimată și ignorată
Un punct dureros care reiese din aceste comparații este cât de puține femei au reușit să-și lase amprenta asupra literaturii de până în secolul al XIX-lea. Scriitoarele precum Charlotte Brontë, deși extrem de influente, au fost mult timp marginalizate.
„Jane Eyre” a creat un precedent pentru romanele despre condiția umană, despre femeia care se caută pe sine într-o lume în care libertatea îi este refuzată, ea a fost adesea redusă la statutul de „romancieră romantică”.
În comparație cu contemporanii săi bărbați, influența lui Brontë a fost adesea privită ca limitată. În realitate, ea a deschis drumul nu doar pentru Dickens și Hardy, ci și pentru moderniștii precum Hemingway. Hemingway, recunoscut pentru dorința sa de a scrie „sincer”. Ea a creat un stil plin de simplitate și claritate, dar a explorat aceleași teme existențiale care au dominat: bătăliile interioare, trăirile complexe ale caracterelor. Așadar, chiar dacă stilul pare a fi despre „lupta cu tauri”, ea este moștenitorul acelei sincerități psihologice pe care Brontë o aduce în literatura britanică.
Clasicism versus realism
Literatura franceză și germană a păstrat un ton grandios și filozofic pentru multă vreme. Hugo, cu Les Misérables, explorează nedreptatea socială, iar Molière folosește satira pentru a critica moravurile epocii sale. Cu toate acestea, romantismul și realismul britanic, exemplificate de Hardy și Brontë, au fost mult mai dedicate explorării vieții de zi cu zi, a pasiunilor și frământărilor omenești. Dickens, cu o luciditate incredibilă, a făcut un portret extraordinar al orășenilor și al celor marginalizați de revoluția industrială.
Această schimbare de paradigmă — de la ceruri și iad, la străzile Londrei — a redefinit literatura. În timp ce Dante, Goethe și Schiller discută despre înalturi morale și existențiale, autorii britanici precum Brontë și Hardy vorbesc despre bucuriile și necazurile de zi cu zi ale oamenilor simpli. Este o literatură care, în esență, se adresează cititorului modern, care caută să vadă propriile probleme reflectate în paginile pe care le citește.
Brontë, pionierul ignorat al literaturii moderne
Astăzi, poate fi tentant să ignorăm rolul extraordinar pe care Charlotte Brontë l-a avut în configurarea literaturii moderne. Deși este adesea redusă la statutul de scriitoare romantică, influența sa se răsfrânge asupra unor mari figuri literare. Ea influențează marii scriitori- precum Dickens, Hardy, Hemingway și chiar asupra literaturii contemporane. Moștenirea ei a fost însă eclipsată de o societate literară dominată de bărbați, în care femeile și-au câștigat recunoașterea cu greu.
Brontë nu doar că a schimbat felul în care scriitorii abordau introspecția și explorarea sufletului uman. A deschis calea pentru o literatură care să vorbească despre noi toți. Ea a îndepărtat literatura de sferele abstracte ale metafizicii și a plasat-o în cotidian. Ea a ancorat literatura în realitatea dură și complicată a vieții cotidiene.
