de Em Sava

Gânduri de început…

Cititorul descoperă în acest roman o poveste emoționantă a unor femei puternice, care fac față, fiecare în felul ei, necazurilor care le lovesc de-a lungul vieții. 

Destinele lor sunt supuse vremurilor… Visurile tinereții ”frânte în două ca niște surcele” se topesc la fel ca roua în bătaia razelor soarelui… Încercările de a găsi fericirea se lovesc de percepte vechi, de legi nescrise, de ideea că ”Femeia trebuie să rabde… Că așa a lăsat Dumnezo’ lumea: femeia să tacă și să îndure…”

”Maria reprezintă trecutul care împovărează femeia, Ana este prezentul care dovedește tăria și dorința de emancipare a acesteia, în vreme ce Zamfira e viitorul dătător de speranță, tocmai prin ideea de continuitate care le leagă pe cele trei femei.” (prof. Hadrian Arion)

Despre sat…

Cartea nu este doar o istorisire a vieții trudnice și a soartei crude uneori a femeii în lumea satului, ci și o monografie bine documentată a satului ardelean de la începutul și până la mijlocul secolului XX, amintind de operele lui Slavici sau Rebreanu – Sava este un sat așezat ”ca într-un fund de căldare, cu marginile întinse și împădurite, …cu cele două biserici, ca doi ochi de veghe”.

Descoperim un loc cu tradiții și obiceiuri păstrate din strămoși. Încălcarea lor este aspru pedepsită, căci ”Oamenii-s ca lupii când simt miros de sânge, când unul calcâ strâmb, când se-mpiedică și cade… Se bucură, că uită o vreme de amarul lor și se trâng în haită…”.

Oameni sub povara vremurilor…

Peste sat și oamenii de aici se succed evenimente istorice majore… Cele două războaie sau începutul comunismului, cu toate relele aduse de acestea, lasă în urmă oameni morți pe câmpurile de luptă și în sat, destine frânte, vieți ruinate, dar și voința de a lupta, de a merge mai departe.

Tradiții care au fost…

Regăsim în carte istorisite într-un limbaj autentic, care mie, sincer, ca ardeleancă, mi-a mers la suflet, obiceiuri de care am auzit din poveștile bunicilor,

… precum horele sau clăcile satului,

… despre periodicitatea lucrului pământului și rolul fiecărui membru al familiei în această activitate,

… despre jocurile de atunci ale copilăriei,

… despre tinerețea plină de visuri și prietenii frumoase. Se știe că ”Tinerețea e frumoasă, pentru că trece ușor peste hopuri și neînțelegeri, iar firele urii nu se urzesc așa de strașnic cum se întâmplă mai târziu la cei trecuți prin viață.” ,

… despre obiceiuri legate de evenimentele importante din viața omului precum naștere, nuntă sau moarte.

Înțelegerile dintre părinții tinerilor, logodna la horă, în văzul tuturor, ca o declarație publică, prin datul năfrămuței, cerutul miresei de către părinții mirelui, nunta cu mâncăruri tradiționale, împodobitul șurii, fiind doar câteva exemple.

 Pentru cei cărora li se par de neînțeles unele cuvinte, există la final și un glosar cu explicații, dar majoritatea se înțeleg din context. 

Trei destine…

Pentru fetele precum Maria iubirea este ceva nepotrivit atunci când tînărul pe care îl place nu corespunde cerințelor părinților. Este, se simte datoare să li se supună. Cel ales de ei ”nu îi mișcă inima”, dar știe că 

”Avea să se mărite, că asta era soarta femeii… Să-și ascundă coada sub năframă, să facă mâncare la bărbat, să asculte de soacră și să facă copii sănătoși.”.

Este, de altfel, soarta multor femei nevoite să tacă, să îndure, să se conformeze regulilor sociale.

Nunta, cu toate tradițiile ei, care se presupune a fi un moment de bucurie, este pentru ea unul trist și află curând că 

”Viața ei bună se terminase. De-acum era nevastă.Un suflet și un trup batjocorit, într-un pat străin, lângă un necunoscut cu care trebuia să își împartă viața.”.

Maria

A fost o fată veselă,cu zâmbet zglobiu și ochii albaștri frumoși, senini, Maria ! Pentru a răzbi ea devine dură când se vede nevoită să înfrunte o căsnicie fără iubire, o soacră mai acră decât o aguridă, trudă zilnică și o văduvie timpurie.

Atunci ”albastrul de umedă floare de altădată se închisese într-o lamă de oțel.”.

Când îndrăznește, totuși, să fie fericită, necazurile nu încetează să o lovească, înnăsprind-o și mai mult. Îi rămâne o alinare, frumoasa și cumințica ei fiică, Ana. 

Ana

Tânăra a cărei naștere și copilărie a stat sub semnul dualității, fiind mereu ponegrită, privită cu reticență datorită originii tatălui ei, pare a repeta destinul implacabil al mamei.

Ana are, totuși, curajul de lupta pentru iubirea ei, neluând în seamă răutățile lumii. Știe că ”Omul trăiește cu puțin dacă sufletul e adăpat cu căldura dragostei.”

Zamfira

Iar fiica Anei, micuța Zamfira, este bucuria venită în urma unor mari dureri, dovada că viața merge înainte, că după tristeți nenumărate, viața, iubirea învinge.

Concluzie

”Ana” de Em Sava, apărut la Editura Siono este un roman cu personaje autentice și scene credibile, cu descrieri ale unor locuri, evenimente și oameni care au fost, o poveste care vă va purta într-o emoționantă călătorie !

Citind-o, veți înțelege mai bine destinul femeii de altădată, care trebuia să fie supusă și puternică în același timp.

Pentru că toți suntem legați, într-un fel sau altul, de oamenii, întâmplările și locurile cu care rezonăm, propoziția din final va lămuri conexiunea autoarei nu doar cu satul al cărui nume îl poartă, ci și cu personajele conturate în carte.

Dacă doriți să o citiți, găsiți cartea aici ! Eu o recomand cu drag !