Armstrong~recenzie
Editura Corint
Carte ilustrată
vârstă 4+
As astra per aspera- Spre stele, pe un drum anevoios!
O carte motivatională de a crede în tine, de a nu renunța, de a persevera și de reuși. O carte despre cum să îți îndeplinești visul.
O carte ce are misiunea de a îi nspira pe micii și marii cititori de a-și atinge idealurile, telurile.
Povestea șoricelului Armstrong, pasionat de astronomie, ce studiază și cercetează, pentru a-și îndeplini visul: acela de a zbura, de a călători pe Lună.
Nimic nu este prea complicat pentru un șoricel inteligent.
Relatările șoricelului de la Smithsonian (a cărui poveste sper să o descoperiți în cartea Lindenberg); datorită orelor întregi pe care și le-a dedicat studiului, începe să-și pună ideile în aplicare și construiește costumul și nava menită să-i îndeplinească visul .Trebuie apreciată inventivitatea de care dă dovadă Armstrong, folosindu-se de obiecte aflate la îndemâna
Credeți că a reușit din prima? Nu, Armstrong nu a reușit din prima, dar din fiecare eșec a avut de învățat o lecție importantă. Catapulta cât și patina cu rotile reactiva, au fost misiuni eșuate, dar l-au ambiționat.Nu a renunțat, a perseverat și la a treia încercare a reușit.
Călătoria lui a revoluționat lumea șoarecilor, iar el a reușit să demonstreze că Luna nu este făcută din brânză.
Pe lângă minunata poveste a șoricelului, cu ajutorul căreia învățăm despre primul zbor pe Luna; învățăm despre visuri, eșecuri ,despre perseverență .
Din “Scurtă istorie a călătoriile spațiale ”
aflate la finalul cărții, găsim informații despre :
Galileo Galilei, Konstantin Țiolkovsky, Robert Goddard.
Informații despre primii călători ai spațiului, despre satelitul Sputnik 1, câinele Laika, Iuri Gagarin, Alan Shepard, despre Neil Armstrong și Apollo11.
Citim și povestim
Damian a descoperit aceste cărti la vârsta de 3 ani și jumătate, bineînțeles că revenim des la ele ; cu fiecare citire descoperă noi și noi informații. Ilustrațiile acestor cărti sunt grăitoare, pline de culoare ce vin în completarea perfectă a textului. Cărții scrise de Torben au primit numeroase premii.
Cărțile pot fi comandate de pe site-ul editurii Corint, click aici: