Titlul original: Verity
Autor: Colleen Hoover
Nr. pagini: 336
An apariție: 2019
Editură: Epica
Disponibilă: aici!
Synopsis
Lowen este o scriitoare debutanta, cu mari dificultati financiare. De aceea, cand Jeremy, sotul celebrei autoare Verity Crawford, ii propune sa completeze seria de romane pe care sotia lui, grav vatamata intr-un accident, nu mai este capabila s-o duca la bun sfarsit, Lowen nu poate sa refuze oferta. Astfel, ajunge la resedinta Crawford, cu intentia de a sta cateva zile – atat cat sa caute prin haoticul birou al lui Verity orice notite si posibile schite de care ar avea nevoie ca sa inceapa sa scrie urmatoarele romane. Dar cu cat petrece mai mult timp impreuna cu Jeremy, cu atat mai putin se grabeste sa plece. In biroul sotiei, Lowen gaseste un manuscris ascuns. O autobiografie continand marturii ingrozitoare, inclusiv adevarul din spatele evenimentelor care le-au distrus familia. Adevar care, daca i-ar ajunge la cunostinta lui Jeremy, l-ar zdrobi complet pe tatal deja indurerat. Lowen decide sa pastreze secretul despre manuscris, ingaduindu-i lui Jeremy sa continue sa creada ca Verity este nevinovata. Insa pe masura ce sentimentele lui Lowen pentru tatal si sotul devotat se adancesc, ea incepe sa se intrebe daca a nu-i dezvalui si lui ce-a aflat este in interesul ei.
Recenzie
Nu este prima carte a scriitoarei Colleen Hoover pe care o citesc, dar este prima carte ce reuşeşte să mă capteze încă de la primele pagini.
Scriitoarea îşi începe romanul oferindu-ne descrierea unui accident de maşină, accident ce are drept consecinţă moartea unui necunoscut, sângele acestuia stropind trecătorii.
Cumva încă de la început te pune pe gânduri, deoarece scriitoarea parcă încearcă să te atenţioneze cumva să nu faci greşala de a crede că este tot un roman de dragoste, aşa cum ne-a obişnuit această autoare.
Povestea este cumva simplă, o scriitoare nu foarte cunoscută – Lowen- este angajată de o editură pentru a continua seria de romane ale cunoscutei şi apreciatei scriitoare Verity.
Verity nu mai poate continua seria deoarece, în urma morţii gemenelor sale, ea are un accident grav de maşină în care rămâne paralizată.
La această întălnire apare şi soţul lui Verity, Jeremy, nimeni altul decât necunoscutul care a ajutat-o pe Lowen să ajungă la întâlnire fără sânge pe cămaşă.
Pare o carte şi o poveste frumoasă, până în momentul în care Lowen acceptă slujba şi începe cercetarea notiţelor scrise de Verity pentru seria de romane, chiar în casa acesteia.În biroul acesteia Lowen găseşte un manuscris autobiografic al lui Verity şi începe să-l citească, deşi nu are legătură cu romanele, ci cu viaţa scriitoarei de când şi-a cunoscut soţul până în prezent.
Din acest moment romanul nostru începe să fie cumva, poveste în poveste- pe de o parte avem prezentul, iar pe de altă parte avem povestea lui Verity, cea care tinde să atragă şi să capteze mult mai mult decât realitatea.
Recunosc, manuscrisul lui Verity atrage la început prin povestea de iubire, scriitoare reuşind remarcabil de bine să ne introducă în aceasta cu minunatul său stil de scriere.
Nu poţi privi pe cineva aşa cum m-a privit el pe mine – cu tot trecutul său în ochii – fără să îţi imaginezi şi viitorul.
Iubirea lor pare un basm frumos, totul este perfect, până la apariţia gemenelor. Şi de aici apar problemele. Nu probleme de cuplu, ci mai degrabă par a fi problemele psihice ale lui Verity.
Cumva din acest punct, autoarea reuşeşte să ne facă să nu ne mai fie milă de săraca Verity, cea paralizată, ci să o dispreţuim, chiar să o urâm pe alocuri, ajungând să înţelegem când Lowen este speriată de o persoană paralizată.
Nu mai intru niciodată acolo. Mă sperii. Cea mai neajutorată fiinţă din această casă este cea de care mă tem cel mai mult. Nici măcar nu are sens.
Mi-a plăcut faptul că scriitoarea nu a creat-o pe Lowen ca o fiinţă perfectă. Nu, nici pe departe.
Este un personaj timid, timorat, inadaptată social într-o anumită măsură, cu probleme de somnambulism şi probleme mari financiare, fiind chiar evacuată din casă.
Jeremy, pe de altă parte, pare bărbatul perfect: soţul devotat, iubitul atent, amantul grozav, tatăl iubitor şi amicul receptiv la nevoile celorlalţi.
Pare prinţul la care visează orice femeie, chiar şi Lowen.
Într-adevăr, se înfiripă o poveste de iubire între cei doi, dar nu acesta este planul principal al poveştii.
Ideea principală este oferită de manuscrisul autobiografic al lui Verity, gelozia ei absolut absurdă şi de neînţeles, dar mai ales până unde duce aceasta.
– Vreau să le iubeşti mai mult decât pe mine. Dragostea care o avem unul pentru altul este condiţionată. Dragostea noastră pentru ele este necondiţionată.
Nu am să destăinui mai multe, pentru că nu ar mai avea farmec. Vă las pe voi să descoperiţi cartea, dar mai ales finalul care zguduie din temelii tot ce ai citit vreme de 300 de pagini.
Cumva, acest final este cel care a ridicat foarte mult nivelul cărţii: de la un roman drăguţ, la un roman wow!
Sincer, nu mă aşteptam la acest final, a fost ca un şoc, ca un boomerang ce se întoarce şi te loveşte cu toată forţa. Scriitoarea reuşeşte să schimbe finalul cumva previzibil şi ne lasă pe noi să alegem semnificaţia dorită. E oare ceva real sau doar ficţiunea unei scriitoare în plin proces de creaţie?
Categoric cartea a primit 5 steluţe din cinci şi recomandarea mea este să fie citită, ba nu, savurată de fiecare cititor în parte.
Aceasta nu e doar o carte, este o experienta viscerala. – B.B. Easton
Sunt perfect de acord cu părerea aceasta, categoric aşa m-am simţit când am citit cartea, pe alocuri suspansul fiind atât de intens încât simţeam fiori pe spate.
