Titlu: Ultima oară când ne luăm rămas-bun
Autor: Cynthia Hand
Nr. pagini: 384
An apariție: 2018
Editură: Corint
Disponibilă: Aici!
Ultima oară când ne luăm rămas+bun este o carte despre pierdere, despre pierderea persoanei care a fost alături de tine toată viaţa, despre durere, remuşcări, regrete şi retrăirea momentelor petrecute împreună.
Oare reuşam să opresc asta? Oare dacă eram mai atentă puteam schimba ceva din gesturile lui?
Lexie este în ultimul an de liceu, se pregăteşte pentru intrarea la MIT, are un grup de prieteni mic şi un iubit care o iubeşte şi îl iubeşte. Viaţa de familie însă nu este perfectă, tatăl i-a părăsit în urmă cu 3 ani şi s-a recăsătorit, mama munceşte din greu ca asistentă pentru a căştiga bani, iar Alexia (Lexi) şi Tyler (Ty) sunt cei doi adolescenţi ai familiei care trebuie să se descurce singuri cu greutatea sentimentelor de rupere, de dezrădăcinare a familiei şi a iubirilor împărtăşite sau nu.
Când Ty decide să se sinucidă întreaga lume a familiei lor se destramă, mama simte că viaţa s-a sfârşit, tatăl nu îşi găseşte modul de comunicare cu vechea familie, iar Lexi simte că e vina ei că nu a fost mai apropiată de el, că nu a văzut semnalele, că nu şi-a ţinut promisiunea.
„- Dacă o să fie, trebuie să-mi spui. Sună-mă, dă-mi un mesaj, trezeşte-mă la trei dimineaţa, nu-mi pasă. Vreau să ştiu despre asta. Sunt aici pentru tine. Promite-mi! i-am cerut.
– Îţi promit.”
În urma pierderi lui Ty, Lexi se închide în ea şi se izolează de prietenii atfel încât mama decide să o ducă la teraput pentu a o ajuta să treacă peste coşmarurile sale, peste regrete, şi pentru a se ierta pe sine.
Cartea în sine m-a atras nu neapărat prin poveste, ci prin puterea conferită de scriitoare cuvintelor.
Cuvintele au puterea de a crea – de a crea emoții, de a crea noi lumi. Cuvintele au puterea de a închide lumea din jurul tău sau de a te face să vezi cu adevărat. Cuvintele pot fi la fel de puternice ca și regretele.
„Nu știi niciodată când va fi ultima dată când îmbrățișezi pe cineva.”
Adevărul este că această poveste este minunată, este plină de durere, dar are și momente de fericire, de bucurie. Este dulce-amară într-un mod care vă sparge inima și uneori o pune înapoi împreună.
Este o carte despre iertare – Alexis (sau Lex) trebuie să-i ierte pe tatăl ei pentru că a plecat, mama ei fiind atât de slabă, fostul ei iubit care îi dă totul, pe ea însăși pentru că nu era acolo ca să-l salveze. Și simte că are nevoie de iertare pentru … pentru toate cuvintele rămase nerostite, pentru toate lucrurile pe care le-ar fi putut face, pentru întreaga viață pe care ar fi putut să o trăiască fratele ei, toate lacrimile care au rămas, s-au uscat.
„Iertarea este ceva complicat, Alexis, deoarece la sfârşit este mai mult despre tine decât despre persoana care este iertată”
Este o carte care merită să fie parcursă, chiar dacă vei plănge uneori pentru nedreptatea vieţii, pentru Lexi care e nervoasă. Ea a fost lăsată în urmă de tatăl ei, ea a fost lăsată în urmă de fratele ei, ea nu a avut de fapt de făcut o alegere. Sau a avut și asta face parte din problemă. Și dincolo de asta, este gol. Dar ea își umple goliciunea cu regrete și vise repetate (fratele ei moare din nou și din nou) și pierderea imensă a ei; ea o umple cu atâtea întrebări care ar putea sufoca viața ei.
Cynthia putea să scrie despre durere cu o pasiune, care mi-a plăcut.
Adevărul este că această poveste este minunată, este plină de durere, dar are și momente de fericire, de bucurie aşa că o recomand cu drag tuturor.
